Cum scăpăm de mahmureală de Sărbători.

Cea mai bună soluţie pentru a evita mahmureala, este să nu bei ca porcul! Ştiu că, aşa ceva nu se poate, cum este Crăciunul şi eu nu pun alcool în gură? Aşa ceva e inadmisibil.
Dar, dacă tot „ ai comis-o”, gura îţi este uscată, ca deşertul Sahara, stomacul încearcă să facă revoluţie iar picioarele nu ştiu care e stângul şi care e dreptu, atunci ai nevoie de remediu!
Primul remediu ar fii: „cui pe cui, se scoate!” dăi cu bere, până începi iar să râzi. Remediul ăsta e periculos,organismul se poate obişnui cu bere şi refuză apa şi atunci vei fii mahmur tot timpul.
Un alt remediu preventiv este o pastilă numită RU-21, numită şi pastila KGB, e un supliment nutritiv rusesc, iei şase pastile, câte două, înainte de chef, in timpul chefului şi după chef, c-am tot aşa cum prescrie doctorul reţeta şi în indicaţii spune : două înainte de masă, în timpul mesei şi după masă.
Un alt remediu pentru mahmureală e acela să-ţi faci un ceai de coji de banane, nu l-am testat!!!
Mai poţi folosi ceaiul verde, mierea de albine, sucuri proaspete de fructe şi……mult somn.
Dar, cel mai bun remediu este acesta: bea, mă, cu măsură!!! o dată pe an e Crăciunul şi atunci, tu ,eşti beat ca porcul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: