Interviu cu Gigi Becali

-imaginar-

Rep(adică eu): Domnule Becali, sunteţi dispus să-mi acordaţi un interviu?

Gigi Becali: Da, cine eşti tu, bă! să-ţi dau eu interviu?Ce sunt eu? Fundaţia Becali, să veniţi toţi să-mi cereţi , ba euro! ba case! ba interviuri! Ce sunt eu? Mama Răniţilor!

Rep: Domnul Becali, nu m-aţi înţeles! mie nu îmi daţi nimic! Doar dai din gură, spui prostii, iar românul te crede pe cuvânt.

Gigi Becali: Ha, ha , ha! mă hahalero! mă bagabondule! Tu eşti pus de serviciile secrete să mă tragi de limbă! Tu crezi că am uitat atentatul cu  TIR-ul asupra Maibach-ului meu? O săptămână, am muncit să-i îndrept tăblăria bijuteriei mele. Am bătut la maşină ca Războinicul Luminii, la turci. Când  cu ranga sau târnacopul, ori cu picamerul şi tot n-am reuşit să îndrept maşina! A naibii! Maibach, l-am trimis la nemţii, că e mai pricepuţi!

Rep: Ce-mi puteţi spune de Steaua?

Gigi Becali: La Steaua care-a răsărit

                           Io cale atât de lungă

                           Încât lui Becali i-a trebuit

                           Milioane de euro, s-o ajungă

Rep: Aaaaaa! Eminescu!!!

Gigi Becali:Cine-i Eminescu? Unde joacă? să-l transfer la Steaua, imediat! dacă-i aşa meserias şi toţi vorbiţi de el!

Rep:Nu m-aţi înţeles! Versurile poeziei recitate de dumneavoastră sunt scrise de Mihai Eminescu. E adevărat că un pic modificate!

Gigi Becali: Care Eminescu , bă hahalero? Poezia mi-a compus-o Zmărăndescu, bodyguardul meu. Când mă plictisesc îl pun să-mi recite poezii şi cum nu ştie decât strofa asta, o repetă pâna adorm!

Rep: Aşa adormiţi dumneavoastră, seara?

Gigi Becali: Nooo! aşa adorm ziua! Noaptea adorm numărându-mi oile!

Rep: Şi, la ce cifră ajungeţi cu număratul oilor?

Gigi Becali: Niciodată nu am trecut de 5, deja celebrul giv me five!. Până imi reamintesc toate cifrele, deja dorm dus! Ce să-mi bat capul aşa tare cu matematicile.

Rep: Ce se mai aude cu PNG-ul?

Gigi Becali: M-am săturat Până-N Gât, de el! Am alte jucării acum şi politica nu e de mine, eu, sunt Războinic, nu politician! Am descoperit „globul”! pardon! blogul! Spun o prostioară şi papagalii comentează!

Rep: Cu proiectul Pipera, cum merge?

Gigi Becali: Uite! că am ajuns în Pipera! Vezi, cum merge, oile pe el? Una, două…trei……..patru………..sfooooorrr! sssssfoooorrr.

 

A adormit interlocutorul meu, când îşi număra oile şi prin somn a început să zică:

-Bă, Zmărăndescule! ia zii tu poezia aia mişto, cu Steaua!

 

La Steaua care-a răsarit

Io cale atăt de lungă

Că lu Becali i-a trebuit

Milioane de euro , s-o ajugă

 

Valize pline el a dus

De la Bucureşti până la Cluj

Dar a venit DNA-ul

Şi ia săltat loveaua

 

Acum, ca un Războinic Sfânt, care este

Cu DNA-ul se răzbeleşte

Ca un berbec el dă cu capul

Poate-o să cadă bani cu sacul

 

Că Preşedinte, n-a ieşit

Aşa cum el, a voit

Pe portofel, eu, v-am pupat

Bă, hahalero! N-ai plecat?

2 răspunsuri

  1. fii sincer: cat ai luat pt interviu ? 🙂 🙂

  2. Am primit câteva urari „de bine”! de la cretinii care îl venerează!
    Prostia, nu are margini în România! 😦

Lasă un răspuns către cornel36 Anulează răspunsul