Moarte asistată în Italia. „Cazul Eluana Englaro”

Se mediatizează de vre-o lună şi ceva „cazul ELuana”, o femeie ce de 17 ani supravieţuieşte asistată şi hrănită prin perfuzii, care a început să fie încet-încet deconectată de la aparatele medicale ce o ţin în viaţă.

„Cazul ELuana Englaro” a început acum 17 ani când tânăra a suferit un accident auto, iar de atunci starea ei a devenit vegetativă.Dorinţa ei expresă, înainte de a suferii accidentul, a fost că dacă v-a ajunge într-o asemenea situaţie să fie lăsată să moară. Tatăl ei încearcă să îi îndeplinească dorinţa.

Până aici, e doar un caz care , după părerea mea, ar trebui dus la îndeplinire. Ceea ce mă intrigă, este metoda aleasă de medicii italieni, care au decis întreruperea treptată a hrănirii şi a hidratării ELuanei. Ceea ce s-ar traduce prin faptul ca asistata v-a muri de foame şi de sete! E îngrozitor să ştii că cineva moare în felul acesta, iar medicii că au ales această metodă.

Cazul ELuana, a ajuns până la Preşedintele Italiei, care vrea să dea un decret prin care să oprească deconectarea de la aparate a ELuanei, iar aceasta să supravieţuiască încontinuare asistată.

Acum, nu ştiu cum e mai bine să-i îndeplineşti dorinţa pacientei, dar cu o moarte mai demnă şi lipsită de chinuri inutile pentru ELuana Englaro sau să fie asistată până când moartea naturala v-a veni să o ia pe femeie.

Biserica catolică este pentru ultima modalitate descrisă de mine mai sus.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: