Să plec în Elveţia?

Dacă astăzi poporul helvet votează referendumul de liberă circulaţie a persoanelor din România şi Bulgaria în Elveţia, cred ca plec la bancheri!🙂

Asta pentru a fi printre primii şi a mă integra fără mari probleme acolo. Ciudat este faptul că aşa am făcut şi când am ajuns în Italia, am ajuns printre primii o sută de mii de români, acum sunt peste un milion!

E ca un deja-vu, doar că schimb ţara, din Italia în Elveţia. Acum încă nu ştiu dacă libera circulaţie se poate transforma şi în şedere permanentă, dar mă gândesc că deja românii din nordul Italiei au pregătit bagajele pentru Elveţia, mai ales că sunt câţiva kilometrii de la Milano, Torino pănă acolo.

Mulţi italieni trăiesc în Franţa şi muncesc în Elveţia, e mai ieftin traiul în Franţa şi mai bine plătită munca în Elveţia🙂, fac naveta ca românii spre combinatele din epoca Ceauşescu.

Nu ştiu de ce , dar varianta asta mi se pare atrăgătoare, poate şi pentru faptul că  românul trăitor în Italia nu mai este credibil din cauza  jigodiilor care au invadat ţara şi au speriat-o mai ceva ca vestul sălbatic. Aşa au făcut şi în Germania imediat după Revoluţie, i-au băgat în boale pe nemţi de nu s-au tratat nici acum.

Sper ca elveţienii să contracareze de la început fenomenl românesc şi să fi învăţat din păţaniile nemţilor, italienilor, francezilor şi spaniolilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: